Între început și sfârșit

Suntem
două râuri
sătule de singurătate, 
în curgere lentă 
spre marea cea mare,

două frunze
ce și-au împletit pețiolurile
în timpul comun,

două jumătăți 
ale unei matrițe 
imperfecte,
ce au dat 
viață și speranță,

două forme
născute din iubire,
șlefuite cu grijă și răbdare,
țintind absolutul.

Matrița noastră are aripi,
frunzele copacului desfrunzit,
le înmoaie în râuri de sentimente,
le scutură de secunde mute,
le calibrează pentru zbor la înălțime,
până când,
cu mișcări ireale,
spiritul neliniștit se eliberează,
abandonând liber consimțit
haina de țărână.

"Un sfârșit e un început..."