E noapte devreme, lămpi tăcute s-aprind, Speriat, caut calea ce părea pierdută, Prin minte - mii de gânduri, le aud gonind, Stârnite de ziua cea nedesfăcută.
E haos în juru-mi și plouă cu frunze, În nori, negre plăpumi stelele ascund, Acum ascult vântul cum crapă pe buze Și inimi cresc ritmul, de sufletu-i fecund.
Aleargă stropi de viață pe drumul pustiu Căutând adăpost printre pietre și rugi, Nu sunt urme de foc, nu-i nici un vizitiu, Nu-i nici Vineri sau Joi, nu e loc pentru slugi.
Și deodată, a timpului roată a stat. Micii stropi s-au schimbat în petale de flori, Instabile stări, ce din stele au gustat Alb divin, abia-ntrupat din mii de culori.
Poverile mele 