Imagini, gesturi, vârste…

E duminică, orele amiezii. Un cer greu, așa cum a fost toată săptămâna, plin de nori negri, mai că aș putea da Soarele la „Obiecte pierdute”. Trec cu mașina pe ulița unui sat din zonă. Îi spun uliță chiar dacă acum drumul e asfaltat. Pe aici nu prea întâlnești lume la ora asta. Aproape toți sunt așezați în jurul mesei, alături de familie.

O femeie nu foarte înaintată în vârstă, cu mers de căpitan, chiar dacă e un pic gârbovită, umblă de una singură. Are pe frunte un rid adânc care trădează o îngrijorare veche. Poartă hainele obișnuite ale femeilor văduve de la țară, cămașă neagră și o fustă largă de aceeași culoare. În mâna stângă ține o floare de mușcată roșie, pe care o rotește involuntar între degete. Floarea nu pare să aibă prea mare importanță pentru ea, ai fi zis că o folosește să-și alunge gândurile negre care o asaltează.

M-a făcut să-mi amintesc de imaginea unei alte femei, mult mai tânără, cochetă, care nu ieșea din casă fără să aibă asupra ei o floare. Ținea întotdeauna floarea la piept, cât mai sus, să-i pună în evidență roșeața obrajilor. O ținea la piept cu dragoste, ca pe un iubit.

Apoi mi-a revenit în minte silueta bunicii, cum își desfăcea seara cosițele și cum își pieptăna părul ce-i era pe zi ce trece tot mai rar. Considera activitatea asta o corvoadă și o făcea cu mișcări rapide, fără plăcere.

Pun imaginea bunicii în balanță cu cea a unei tinere cu păr lung și bogat, mătăsos, pe care o priveam la un apus de soare, undeva la malul mării. În mișcările tinerei era atâta măiestrie și senzualitate! Alunecarea pieptănelui prin părul încă umed de la apa mării era un adevărat spectacol, iar personajul avea un soi de mândrie știind că cineva admiră ceea ce face.

Dacă bunicii îi ieșea o șuviță de păr de sub batic, o trimitea la locul ei cu o mișcare a dosului mâinii, de parcă s-ar fi șters de sudoare. Tânăra ar fi rotit-o întâi pe degetul cel mare, pentru impresia artistică, și apoi, cu o mișcare lentă, ar fi așezat-o unde trebuia.

Oare ce schimbări se produc în felul de-a fi al unei femei la distanță de câteva zeci de ani? Unde dispare cochetăria? De ce se stinge dorința de a fi admirată?

Lumea e făcută din imagini care vin peste noi când nici nu ne așteptăm. Vin din trecutul pe care-l credeam uitat și se lovesc de un prezent de care ne îndoim. Și nu vin singure. Se asociază cu întrebări la care uneori nu avem răspunsuri. Dar suntem însetați după răspunsuri. Am vrea să înțelegem ce se petrece în jur.

Dar cine poate răspunde unor astfel de întrebări?